Peste 25% dintre pacienții români din București testați, la risc pentru prediabet și diabet
Asociația Suport pentru Educație și Sănătate și-a propus informarea și educarea populației cu privire la importanța prevenirii prediabetului și diabetului, cunoașterea factorilor de risc, precum și îmbunătățirea calității vieții pacienților diabetici.
În parteneriat cu un centru medical privat din București, în perioada ianuarie- martie 2022, s-a derulat un proiect social pentru depistarea precoce a diabetului zaharat.
Diabetul zaharat afectează milioane de pacienți din întreaga lume, iar în România statisticile sunt în creștere. Conform ultimelor studii, 1 din 10 români are diabet, iar 1 din 7 are prediabet, principala problemă fiind depistarea târzie. Conform celui mai recent studiu ARPIM, 7 din 10 au ajuns prima oară la medic în stadii avansate ale bolii.
Din totalul celor 2000 de pacienți testați, 29% au avut o glicemie peste valoarea de 100 mg/dl, considerată peste limita admisă. În ceea ce privește distribuția pe sexe, 25% dintre femei și 32% dintre bărbații testați au depășit valoarea de 100 mg/dl.
„Se recomanda ca pacienții care au glicemii a jeun peste 100 mg/dl sa se prezinte la medicul diabetolog pentru o evaluare amănunțită a stării de sănătate. Astfel se pot depista pacienții cu prediabet sau diabet zaharat și se pot institui măsuri adecvate pentru a încetini progresia bolii și apariția complicațiilor. În ultima vreme se acordă o atenție sporită pacienților diagnosticați cu prediabet pentru că și în acest stadiu pot apărea complicații ale diabetului zaharat. Așadar, depistarea timpurie permite adoptarea unei conduite benefice pentru calitatea vieții și pentru prognosticul bolii”, a explicat Dr. Gianina Vinereanu, medic specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice în cadrul Centrului Medical Integrat de Diagnostic și Tratament LOTUS-MED.
Totuși, îngrijorător este că dintre toți cei 2000 de pacienți testați doar 30% dintre femeile și 24% dintre bărbații la risc s-au programat la un consult cu un specialist diabetolog